Emigrație sau islamism?

Oricât ar părea de paradoxal și oricât se vântură pericolul fundamentalist, în toată povestea emigrației musulmane, islamismul joacă un rol secund. Pentru noi, nu extremismul religios constituie un pericol, ci însăși mutarea unor populații primitive, cu arme și bagaje, din Evul Mediu în Europa sec. XXI.

Cei care susțin emigrația triburilor arabofone, pe motiv că fug din zonele de conflict, ar trebui să-și pună și câteva întrebări, deloc lipsite de importanță... Una dintre ele ar fi de ce afganii emigrează acum și de ce n-au facut-o atunci când Afganistanul era teatru de război? De ce au așteptat ani de zile până să ia calea bejaniei? De ce din Siria au început a pleca sirienii, la doi ani după ce statele europene și-au retras cetățenii din Siria?

Se pretinde că și libienii își părăsesc țara, tot pe motiv de teatru de război. De ce ar veni ei în Europa? În Tunisia locuiesc cca. 1 milion de libieni, ca refugiați. De ce în Tunisia? Din câteva motive, unul mai important ca altul... Să le trecem în revistă într-o ordine exhaustivă: libienii aflați în Tunisia locuiesc la hotel, dar cazarea și masa sunt plătite de statul libian, prin ambasada să de la Tunis. Apoi, fiecare libian primește de la stat cca. 600 de euro pe lună, bani de buzunar suficienți pentru a trăi foarte bine în Tunisia (să calculăm venitul astfel obținut de o familie libiană, compusă din bărbat, două sau trei soții și minim doi copii). De ce ar alege libienii Europa, unde cazarea ar trebui să și-o plătească sau să aleagă umilitorul statut de azilant, găzduit în dormitoare comune? Nu, niciodată libienii nu vor emigra în Europa! Cel mult pot veni cu scopuri bine determinate, în nici un caz pentru a imigra.

Şi care ar putea fi scopul unora... fără un scop bine determinat pentru a imigra? În varianta oficială şi mult încurajată de anumite medii, scopul ar fi „înrolarea” în ISIS a unora dintre ei, ceilalţi fiind doar refugiaţi... Ce fel de refugiaţi sunt ei, încă nu e deloc limpede, cum nu e clar nici cine de cine fuge: creștinii de musulmanii sunniti, alaouiţii de creștini sau toţi fug de... toţi?  

Dar ce este această „organizaţie” fără un conducător bine stabilit şi cu o denumire-acronim, nicidecum arabă, ci... americană, adică „Islamic State of Iraq and Syria”? Cum ce??? O poveste media, o gogoaşă aruncată credulilor care înghit tot ceea ce „presa” le trece pe sub nas. Să vedem de ce şi ce poate fi această organizaţie-fantomă... Înainte de orice, „islamic state”, adică „stat islamic” este denumirea anglofonă a califatului arab, ceea ce, până aici, e plauzibil. Dar trebuie să înţelegem întâi noţiunea de „califat”... Un califat nu poate fi declarat decât de către un calif, iar acesta nu se poate declara astfel decât dacă el poate dovedi liderilor religioşi musulmani că este un descendent direct din Profetul Mahomed. În caz contrar, imamii sunt obligaţi să-l excludă din comunitatea religioasă, la fel cum Islamul îi obligă să condamne extremismul religios. Dacă astea se întâmplă sau nu, ăsta e deja un alt subiect, dar dacă fundamentalismul mai poate fi interpretat de către anumiţi lideri religioşi, subiectul califatului este imposibil de interpretat, ceea ce a şi dus la dispariţia califatelor, încă din Evul Mediu, odată cu dispariţia descendenţilor direcţi ai Profetului.

Dacă vom înţelege că un califat (sau stat islamic) nu poate fi acceptat de liderii religioşi sunniţi, în absenţa descendenţei din Mahomed, cu siguranţă vom pricepe că aceştia ar fi primii care să se opună ororilor ce sunt puse în cârcă unor credincioşi de-ai lor, iar asta pentru că îi obligă Coranul şi cele 10 porunci pe care se spune că Profetul le-ar fi primit de la Arhanghelul Gabriel (Djibril, în arabă). Dar toată povestea asta pluteşte în apa tulbure a relativizării şi a necunoaşterii elementelor de bază ale unei religii deloc ermetice. Cui foloseşte fantomatica „organizaţie”-califat? Cui foloseşte emigraţia din „teatre de război” – post factum? Câţi dintre emigranţi vin cu adevărat din ţări unde există conflicte şi câţi dintre ei nu sunt decât nişte golani care vor să îngroaşe rândurile lumii interlope occidentale, asta o să vedem curând; sau poate că nu toţi...