Exerciţii de gândire refugiată

  În toată povestea „refugiaţilor”, mai multe aserţiuni îmi apar volatile, ca să nu spun neserioase. Să le luăm pe rând şi să le analizăm, pornind de la argumente irefutabile, apoi să vedem unde ajungem cu raţionamentele. Mass media internaţională şi, după ea cea naţională, colportează ştiri, care mai de care mai năstruşnice, fără nici o urmă de raţiune în înşiruirea informaţiilor, astfel că o să încerc să le extrag şi să le rearanjez, cum spuneam, plecând nu de la fantezii, ci de la realităţi incontestabile.

O realitate este această imigraţie masivă spre Europa... Da, dar nu toţi imigranţii sunt sirieni sau afgani, ci foarte mulţi dintre ei sunt tunisieni. Insulele Lampedusa şi Pantelleria, pendinte de Italia, sunt destinaţii certe ale imigranţilor tunisieni, încă din 2012, nu că anterior n-ar fi existat migraţie, ci doar că înainte de „primăvara arabă”, ea era mult stânjenită de autorităţile tunisiene. Acesta este motivul pentru care Italia are azi cei mai mulţi imigranţi musulmani, doar că UE „uită” să amintească de ei; însă nu uită să-i „repartizeze” Europei de Est, deci şi nouă. Dacă se gândeşte cineva să spună că prin aceste insule italiene au intrat în Europa sirieni, să privească pe hartă şi să ia multele articole din presa franceză care au redat cu lux de amănunte detaliile acestei imigraţii, încă de la început.

O migraţie încurajată de Germania (în principal), poate comporta riscuri, măcar la o primă vedere, motiv pentru care foarte mulţi speculează posibilitatea ca islamismul să penetreze structurile europene de siguranţă. Să spunem deocamdată că dracul nu e chiar aşa de negru şi să continuăm... „Fundamentalismul islamic” este o sintagmă demnă de o analiză serioasă, dincolo de vorbe goale şi/sau tipare isterizante în masă. În toată media, „fundamentalism” e sinonim cu extremismul religios. Până aici e limpede... că nu e deloc clar... Manifestarea religioasă musulmană, profund religioasă şi conştientă nu poate duce la crime şi violenţe, pentru că, într-o atare situaţie, ea ar intra în contradicţie flagrantă cu învăţătura Coranului şi cu al său „decalog”. Aşadar, putem concluziona că fundamentalismul islamic NU are rădăcini religioase autentice... Dacă nu e religios, atunci ce caracter are el? Aşa cum se întâmplă peste tot în societăţile ipocrit-politico-religioase, caracterul său e unul eminamente politic, doar „drapat” în „hainele” religiei. De aici, deosebim două feluri de fundamentalism: unul manifest între graniţele unuia sau mai multor state musulmane, ca urmare a unui mod de a lupta împotriva ocupantului străin (Afganistan, Iraq etc.) şi altul care se exprimă în străinătate, prin atentate, crime şi altele asemenea. La o primă vedere, prima formă de manifestare a fundamentalismului nu are nevoie de nici un comentariu... Cu toate astea, voi reveni, aruncând o altă lumină asupra lui.

A doua formă de manifestare a islamismului, atentatul în străinătate, este de necontestat, dar ea are şi o frecvenţă relativ redusă, atât din cauza numărului redus al aderenţilor la o mişcare de gen, cât şi din cauza pregătirii extrem de precare a celor care pot comite asemenea orori. Aşa s-a manifestat fantomatica Al Qaeda, cu atentate odioase, dar cu frecvenţă redusă şi aşa ar fi trebuit să ne apără şi „Statul Islamic”. Cu toate astea, această ISIS e prezentată de către mass media ca un fel de colos fundamentalist care ocupă tot ce vrea şi care se pregăteşte să, nici mai mult, nici mai puţin decât... să invadeze Europa! Bine, bine, dar cunoscând aceste intenţii ale ISIS, Germania îşi permite să încurajeze imigraţia siriană în Europa, ignorând posibilitatea ca printre cei 500.000 de refugiaţi pe an să se numere şi câteva sute de terorişti introduşi ca un „cal troian” pe stil nou, în inima Europei? Cum Germania nu ignoră nimic, rece şi calculat, înseamnă că acest risc nu există.

Acest „Stat Islamic” a apărut ca urmare a luptei pe care sirienii au dus-o împotriva regimului lui Bashar Al-Assad, ca o formă extremă de manifestare naţională. Destul de repede, „califatul” şi-a „uitat” obiectivul şi a început să „atace” haotic, în stânga şi în dreapta, armata lui Al-Assad, dar şi ţinte din străinătate şi a crescut, dacă ar fi să dăm crezare presei, într-o zi, cât alţii într-un an. A „ocupat” oraşele importante din Siria, câmpurile petroliere, aderenţii au început a se deda la crime, violuri şi la vânzări de femei... Aşa spune presa, aşa spun şi eu... Dar unde era în acest timp, excelent dotata armată siriană, înarmată de ruşi cu peste 6500 de tancuri moderne şi eficiente şi sute de mii de pistoale-mitralieră, aruncătoare de grenade şi altele? Dar „Statul Islamic”, de unde şi-a luat armele? Nu, nu tot de la ruşi, că nu e logic; ei îl sprijină fără echivoc pe Al-Assad. Atunci de unde? De la americani? Nu cred... În acest moment, asistăm la o situaţie complet paradoxală: unde iniţial, NATO lupta împotriva „regimului dictatorial” al lui Al-Assad, iar ISIS – tot împotriva lui, acum, comunitatea internaţională se vede în strania poziţie de a fi... alături de acelaşi dictator, în lupta sa împotriva Statului Islamic, ceea ce sfidează orice logică.

Dar cine cu cine se bate în Siria, în afară de ISIS cu trupele guvernamentale? Sunniţii cu alaouiţii? Creştinii cu sunniţii? Alaouiţii cu creştinii? Sau toţi cu toată lumea? Iranul stă impasibil, deşi anterior s-a implicat chiar şi cu armată în sprijinul lui Al-Assad? Dar bogatele ţări din Golful Persic? Presa nu spune nimic, la fel procedează şi liderii europeni... Liniştea acoperă această poveste, o excelentă ocazie pentru jurnalişti de a specula şi de a prezenta ca ştiri „sigure” tot ceea ce diversele servicii de informaţii le dau pentru intoxicarea populaţiei din ţările UE.

Una peste alta, migraţia din ţările musulmane are o singură cauză şi nu, ea nu e fuga de un neprecizat război, ci, aşa cum mărturisesc şi refugiaţii, ei caută „o viaţă mai bună” în ţările bogate ale Europei, ţări capabile financiar să le susţină pretenţiile la o viaţă de huzur, din fonduri comunitare. ISIS e o traznaie utilă anumitor medii interesate, care nu va invada nimic niciodată şi care, când îşi va fi terminat rolul, o să dispară ca Bin Laden. De ce toate astea? Dacă ştiam, mai apucam să scriu articolul?